Achiziţii de ultimă oră în cadrul PSD Olt. Cristian Pavel, preşedintele PNL Caracal, social-democrat cu acte-n regulă

Achiziţii de ultimă oră în cadrul PSD Olt. Cristian Pavel, preşedintele PNL Caracal, social-democrat cu acte-n regulă.
Noi achiziţii în cadrul PSD  Olt. Mai mulţi liberali au decis să părăsească corabia lui Gigel Ştirbu în detrimentul PSD-ului de la Olt.  Printre acestia se numără şi Cristian Pavel, preşedintele PNL Caracal, care a decis să se alăture echipei social-democrate de la Olt.
In prezenţa lui Marius Oprescu, preşedintele PSD Olt şi a lui Virgil Delureanu, secretarul general al PSD Olt, aceştia au trecut de partea cealalta a baricadei, alăturându-se social-democraţilor olteni.
Anunţul a fost postat în urmă cu câteva minute pe pagina oficială de facebook  a PSD Olt. 
 “Bine ați venit în echipă!
Munteanu Paulică, primar Iancu-Jianu, Marijana Trepăduș, primar Șopârlița, Florin Homorean, președintele PNL Slatina, Cristian Pavel, președintele PNL Caracal, Miruna Vulcănescu, președintele PNL Piatra-Olt, și consilierii județeni, Sorin Ciucu, Ion Voicu, Gabriel Nicolescu, Gheorghe Bujgoi, Ionel Crușoveanu sunt oameni de administrație, cu experiență în dezvoltarea comunității locale și județene, conectați la realitatea zilelor noastre și care înțeleg așteptările oamenilor.
 În discuțiile de astăzi, aceștia și-au exprimat dorința de a susține echipa politică a PSD Olt, la următoarele alegeri, și de a fi parte în proiectul nostru de dezvoltare a județului Olt” – se arată în comunicat.
FOTO: PSD OLT -facebook
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România reprezentant al social-democraţiei în Parlamentul României. Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.În anul 2000, Ion Iliescu, candidatul PDSR, este ales din nou Președinte al României, învingându-l detașat, în al doilea tur de scrutin, pe candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor.
Acestea vor fi ultimele alegeri prezidențiale câștigate de stânga românească până în zilele noastre. După momentul câștigării prezidenţialelor  în 2000 Adrian Năstase, până atunci secundul lui Ion Iliescu, preia conducerea PDSR și după mai multe fuziuni, în 2001, redenumește partidul „Partidul Social Democrat”, prescurtat PSD.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *