După 20 de ani, Casa Memoriala “Iancu Jianu” se reabilitează. Bugetul local, sursa finanţării

De mai bine de 20 de ani Casa Memorială “Iancu Jianu” a aşteptat clipa reabilitării. Bugetul local este sursa finanţării.

Reabilitarea constă în refacerea acoperişului, cea a instalaţiilor sanitare, electrice precum şi zona intrării în beci.

De menţionat este faptul că  această clădire este cea mai veche din municipiul Caracal, şindrila fiind materialul din care este realizat  acoperişul.

“Casa memorială Iancu Jianu este casa în care s-a încercat o restaurare şi nu s-a finalizat, iar casa rămăsese abandonată de peste 20 de ani.

Acum cu ajutorul bugetului local şi încercând chiar în acest an să o aducem la stadiul iniţial am început lucrările de consolidare şi reabilitare a casei  şi până la sfârşitul lunii noiembrie, noi vom avea această casă reabilitată. 

Se fac lucrări de intrare în beci. Zona beciului nu era accesibilă în momentul acesta. Se schimbă ferestrele, instalaţiile sanitare şi electrice din clădire şi ţinând cont de faptul că este cea mai veche clădire din oraş merita o reabilitare într-un termen cât mai scurt.

De asemenea schimbăm ceva şi din acoperiş pentru că este acoperit cu şindrilă şi pe la poale, cum se spune, şindrila s-a mâncat şi acum o să o punem şi pe aceea. Este un proiect de suflet. Iancu Jianu este simbolul nostru  al Caracalului şi al Romanaţiului şi avem nevoie ca aceste simboluri să rămână pentru ca şi urmaşii nostri să se bucure de ele”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.

După reconstrucţia începută în iunie 1957, făcută după îndelungi studii şi variante de proiectare sub conducerea arhitectului R. Mariani, casa are trei intrări, din care una către pivniţă. Într-o fotografie a casei datând din anul 1928, se observă că accesul în casă se putea face pe patru intrări, dintre care una la etaj în partea de est a cerdacului, deservită de o scară exterioară din lemn.
Legendele spun că din preajma casei pleca un tunel de 400 m către partea de sud a oraşului şi un altul spre o altă casă a Jienilor, acestea fiind folosite pentru refugierea în cazul năvălirii turcilor ori atacurilor prin surprindere a poterelor care-l urmăreau pe haiducul Iancu Jianu.
Devenită după reconstrucţie, secţia memorială „Iancu Jianu“ a muzeului Romanaţiului, ce a fost inaugurată la 29 septembrie 1959, casa în sine şi piesele valoroase pe care le cuprinde în inventar (călimara şi penelul, pistoale cu cremene, flinta, chimirul, bota de apă, obiecte personale, piese de mobilier şi obiecte de uz casnic, fotografii şi documente ale familiei Jienilor), ilustrează convingător modul de viaţă şi frământările sociale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea – conform CNIPT Caracal

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *