Un chinez și trei australieni, adversarii lui Mario Păun la Campionatul Mondial de snooker din Australia

Un chinez și trei australieni , adversarii lui Mario Păun la Campionatul Mondial de snooker din Australia.

Mario Păun, unul dintre cei mai în formă jucători de snooker din România, originar din Caracal și-a aflat astăzi adversarii din cadrul Campionatului Mondial de Snooker ce se va desfășura la Sydney în Australia, la începutul lunii februarie.

Grupa Y – adversarii lui Mario Păun: un chinez și trei australieni

După cum se poate observa, Mario, va face parte din grupa Y și îi va avea ca adversari pe chinezul (Hong Yu Liu) și trei australieni  (Andrew Parker, Kamal George, Ben Gordon).

FOTO – Facebook Catalin Cojoc

Arbitrul Cătălin Cojoc alături de nume grele care vor arbitra la Campionatul Mondial de Snooker de la Sydney

De asemenea s-a aflat și lista arbitrilor care vor arbitra partidele de snooker de la acest Campionat Mondial printre care se află și Cătălin Cojoc, coordonator al Academiei de Snooker din Bacău și arbitru în cadrul Federației Mondiale de Snooker.

Catalin Cojoc, Referee la World Snooker, FOTO – facebook

Pe pagina personală de facebook Cătălin Cojoc a făcut publică lista arbitrilor care vor arbitra la Campionatul Mondial de Snooker din Australia:  Andre Du Toit – Africa de Sud, Brendan Hudson – Australia, Brian Shee – Noua Zeelandă, Cătălin Cojoc – România, Dan O Sulivan – Noua Zeelandă, Darryl Jensen – Noua Zeelandă, Dave Judd –  Noua Zeelandă.

121 de puncte, cel mai mare break realizat de sportivul caracalean 

Mario Păun practică acest sport de mai bine de cinci ani. A participat la numeroase concursuri interne și internaționale reprezentând România inclusiv la campionate europene și mondiale de juniori și tineret.
Ocupă poziția a 14-a în Clasamentul General RST și a participat la turneul campionilor (RST Grand Final din 19-21 noiembrie 2021), ultima competiție a anului, turneu la care au participat primii 16 jucători din Clasamentul General.
Cel mai mare break realizat de Mario Păun  este de 121 de puncte, fapt care atestă că avem de-a face cu un tânăr extrem de talentat, care ar putea pe viitor să așeze România pe harta snookerului mondial.

 

 

 

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *