Cupa “Gigi Donciu” la atletism a ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie.
Cunoscutul jurnalist caracalean şi un împătimit al sportului caracalean, nea’ Gigi, nu a fost şi nu este uitat de concetăţenii săi, care an de an păstrează vie memoria acestuia.
Evenimentul sportiv se va desfăşura în Parcul “Constantin Poroineanu”, sâmbătă 20 aprilie începând cu ora 10:00, organizator fiind Clubul Sportiv Şcolar Caracal în colaborare cu Primăria Caracal.
“Peste 250 de sportivi sunt înscriși până la această oră, sportivi legitimați la CSS Alexandria, CSS Roșiori, CSS Drăgășani, LPS Craiova, CSM Craiova și CS Universitatea Criova, LPS și CSS Slatina , AS Delta Chilia Veche și CSS Medgidia, dar și sportivii amatori de la Slatina Running” a declarat Mirela Vanea, antrenor de atletism al CSS Caracal.
Categoriile de vârstă şi probele de concurs pentru acest concurs de atletism sunt:
Copii: under 10 (2015-2016) -400 m, under 12(2013-2014) – 600 m, under 14(2011 – 2012) – 800 m
Juniori: U16 – 1500 m, U 18 -2000 m, U20 – 3000 m, U 23 – 3000 m
Seniori: 4000m plus 35 de ani – 3000 m, plus 45 de ani – 3000 m
Special Olympics – 150 m.
Toţi cei interesaţi să participe pot lua legătură cu organizatorii evenimentului şi se pot înscrie în limita locurilor disponibile.
Lasă un răspuns