Adrian Chesnoiu şi Ion Doldurea, discuţii pe marginea Parcului “Constantin Poroineanu”. Investiţii de 6 milioane de euro

Adrian Chesnoiu şi Ion Doldurea, discuţii pe marginea Parcului “Constantin Poroineanu”. Investiţii de 6 milioane de euro

Adrian Chesnoiu, deputat PSD Olt, şi  Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal s-au întâlnit, astăzi,  în Parcul “Constantin Poroineanu”, unde au discut pe marginea proiectului pe fonduri europene în valoare de 6 milioane de euro.

Cei doi au convenit să pună în valoare zonele până acum inaccesibile din parc dar în același timp să păstreze nealterată unicitatea sa, iar lucrările de reabilitare să nu afecteze din starea sa naturală, o bogăție inestimabilă a orașului .

“Municipiul Caracal se mândrește cu Parcul “Constantin Poroineanu”, al treilea parc natural ca dimensiune din Europa.

Este locul unde mi-am pertrecut o mare parte din copilărie, alături de prieteni și colegii de școală.

Am discutat cu domnul primar Ion Doldurea, despre proiectul de investiții și reabilitare a parcului nostru prin intermediul fondurilor europene accesate în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.

Am convenit împreună să punem în valoare zonele până acum inaccesibile din parc dar în același timp să păstrăm nealterată unicitatea sa, iar lucrările de reabilitare să nu afecteze din starea sa naturală, o bogăție inestimabilă a orașului nostru!”  se arată în comunicat pe pagina de facebook a deputatului. 

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *