Emil Moţ, în inspecţie la varianta Oituz. S-au turnat primele două straturi de asfalt şi s-au amenajat trotuarele

Emil Moţ, în inspecţie la varianta Oituz. S-au turnat două straturi de asfalt, si s-au amenajat trotuarele.

Aceste lucrări sunt în desfăşurare între Hanul Cireașov și intersecția cu strada Carol I.

Lucrările de reabilitare vor continua şi pe următorul tronson cuprins între intersecția cu strada Carol I și intersecția cu strada Mărășești, unde se va reface carosabilul, se vor amenaja trotuarele și se va realiza sistemul de colectare a apelor pluviale.

Până la finalizarea acestui tronson locuitorii din aceea zonă pot circula pe sectorul de drum între strada Ionaşcu şi Mărăşeşti.

Anunţul a fost postat pe pagina de facebook a edilului-şef slătinean. 

“Dragi slătineni,

Astăzi am verificat progresul lucrărilor la varianta Oituz (varianta de ocolire a municipiului), pe tronsonul 1, între Hanul Cireașov și intersecția cu strada Carol I. S-au turnat primele două straturi de asfalt și s-au amenajat trotuarele, iar circulația rutieră a fost reluată pe această porțiune.

Lucrările de reabilitare vor continua pe următorul tronson, cuprins între intersecția cu strada Carol I și intersecția cu strada Mărășești, unde se va reface carosabilul, se vor amenaja trotuarele și se va realiza sistemul de colectare a apelor pluviale.

Până la finalizarea acestui tronson, locuitorii străzii Oituz pot circula pe sectorul de drum cuprins între strada Ionașcu și strada Mărășești.

Vă rugăm să circulați cu prudență și să respectați semnalizarea rutieră temporar instituită!” se arată în comunicat.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *