Ion Doldurea: “S-au încheiat lucrările la rețeaua de apă și canal pe strada Elena Doamna. Continuăm cu reabilitarea carosabilului”

Ion Doldurea: “S-au încheiat lucrările la rețeaua de apă și canal pe strada Elena Doamna. Continuăm cu reabilitarea carosabilului”

Și aceasta este o prioritate imediat următoare în ceea ce privește administrația locală.

Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, a declarat că după opt luni de la realizarea canalului pe strada Elena Doamna s-a stabilit de comun acord cu constructorul să fie reabilitată așa cum se poate, în așa fel încât, să nu mai existe nămol pe stradă.

Ion Doldurea: “S-au terminat lucrările de apă și canal pe strada Elena Doamna”

Tot domnia-sa a afirmat că în primăvara viitoare se va veni cu un strat de asfalt de  șase centimetri pentru refacerea străzilor: Mircea Vodă, Elena Doamna și Stefan cel Mare, străzi care au în acest moment apă și canalizare.

“Elena Doamna, este una din străzile pe care s-a băgat și canal și rețeaua de apă. Canalul s-a realizat anul trecut și după ce au trecut aproximativ opt luni de zile,  am stabilit cu constructorul să reabilităm  așa cum se poate, în așa fel, încât , să nu mai avem pământ, nămol pe stradă.

Până în iarnă va fi refăcut canalul acolo unde , datorită greutății mașinilor, s-a mai lăsat, urmând ca, în primăvara viitoare, după ce trece iarna, să venim cu un strat de asfalt de 6 cm și să refacem până la strada Mircea Vodă, Elena Doamna și Stefan cel Mare, străzi pe care s-a băgat canal și apă”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, pe pagina de facebook a Primăriei Caracal. 

Și refacerea trotuarelor pe strada Craiovei este în atenția administrației locale caracalene care deja au demarat lucrările pentru acest lucru. In viitorul apropiat pe un proiect european se va realiza pe această stradă și o zonă cu pistă de biciclete.

c

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *