Caracalul are cu ce se mândri! Viviana Ivan și Maria Buzatu, fetele de excepție de la Evaluarea Națională

Caracalul are cu ce se mândri! Viviana Ivan și Maria Buzatu, fetele de excepție de la Evaluarea Națională

Caracalul are cu ce se mândri! Viviana Ivan și Maria Buzatu, fetele de excepție de la Evaluarea Națională.

Municipiul Caracal, ca de fiecare dată, în topul celor mai bune instituții de învățământ din județul Olt.

Acest lucru este concretizat de rezultatele excepționale pe care elevii le obțin la examenele importante din viața lor: Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Evaluarea Națională în aceste zile a ținut capul de afiș unde elevii de clasa a VIII-a au luat parte confruntându-se cu subiecte pe măsură, dar și cu multe emoții, atât din partea lor, cât mai ales a părinților și a apropiaților acestora.

In continuare avem plăcerea să vă prezentăm cele două caracalence care au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Viviana Andreea-Ivan: “Mi-am dorit să fiu admisă la profilul matematică-informatică bilingv (engleză) de la Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul” din Caracal și iată că am reușit!”

Viviana Andreea-Ivan, Scoala Gimnazială “Nicolae Titulescu” și Maria Buzatu – Școala Gimnazială “Gheorghe Magheru”, două fete care au demonstrat că dacă vrei și îți propui ceva, acel lucru este posibil, indiferent de cât de greu îl obții.

“Mă bucur foarte mult că am obținut media 10 la Evaluarea Națională și că eforturile mele au fost răsplătite.

Din punctul meu de vedere, subiectele au fost de nivel mediu și nu ar fi trebuit să îi pună în dificultate pe elevii care au muncit zi de zi, în toți acești ani. M-am pregătit și mi-am dorit să fiu admisă la profilul matematică-informatică bilingv (engleză) de la Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul” din Caracal și iată că am reușit!

Vreau să le mulțumesc domnilor profesori pentru activitatea desfășurată cu profesionalism, familiei și în special mamei mele care m-a susținut de mică, fiindu-mi și învățătoare 5 ani.” a declarat  Ivan Andreea-Viviana, în exclusivitate pentru andinews.ro

Maria Buzatu: “Multumesc foarte mult părinților și profesorilor pentru că m-au susținut și îndreptat pe drumul cel bun”

“Acest an a fost unul plin de emoții și de greutăți însă cu ajutor părinților și al profesorilor am reușit sa trec peste.

De aceea le mulțumesc foarte mult pentru ca m-au susținut și pentru ca m- au îndreptat pe drumul cel bun.

După mult lucru și exercițiu ne-am putut bucura împreună de roadele muncii noastre. Mulțumiri mai mari le aduc profesorilor de matematică și de limba româna care au avut un rol importat pentru mine”, a declarat pentru andinews.ro, Maria Buzatu, elevă la Școala Generală “Gheorghe Magheru” din Caracal.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

About Author

Alex Lorel

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua veniam.

Categories