Oprea Alexia, handbalista antrenată de Adrian Olteanu de la CSS Caracal, la Campionatul European de Juniori din Muntenegru

Oprea Alexia, handbalista antrenată de Adrian Olteanu de la CSS Caracal, la Campionatul European de Juniori din Muntenegru.

Echipa de handbal feminin CSS Caracal antrenată de Larisa  și Adrian  Olteanu  face ce face și scoate campioni.

Handbalista, în vârstă de 17 ani, a fost convocată recent la Lotul Național de Juniori (F) în vederea participării la Campionatul European de Juniori ce se desfășoară în perioada 02-14 august 2023 în Muntenegru, în localitatea Podgorica.

Larisa Olteanu, antrenor CSS Caracal: “Alexia va pleca de la noi la Râmnicu-Vâlcea, unde va juca pentru SCM”

Alexia este născută în iulie 2006. In 2020 a venit de la CSS Severin la CSS Caracal.  Timp de trei ani a fost jucătoarea echipei  CSS Caracal, trecând prin etapele junioratului 3 și 2.  De la 1 septembrie anul acesta handbalista va pleca la Râmnicu Vâlcea unde va juca pentru SCM din localitate.

Foto: Larisa Olteanu, arhiva personala

“Ce pot să vă spun despre Oprea Alexia este faptul că este o sportivă de perspectivă. In cadrul turneului pe care l-am disputat la Brăilă a fost aleasă cel mai bun pivot în echipa turneului la Junioare 2.

A venit în 2020 la CSS Caracal de la CSS Severin. La noi este de 3 ani și a trecut prin etapele junioratului 3 și 2.

Din această toamnă, mai precis de la 1 septembrie Alexia va pleca de la noi la Râmnicu-Vâlcea, unde va juca pentru SCM, echipa din localitate”, ne-a declarat pentru andinews.ro, Larisa Claudia Olteanu, antrenor CSS Caracal.

 

Iată anunțul privind convocarea handbalistei Oprea Alexia de pe pagina de facebook a celor de la CSS Caracal. 

“Convocare | Campionatul European de juniori (F)
Jucatoarea nostra Oprea Alexia a fost convocata in la Lotul National de Juniori (F) in vederea participarii la Campionatul European de juniori care se desfasura la Podgorica/Muntenegru în perioada 02 – 14.08.2023 .
Mult succes #Alexia!” – se arată în comunicat.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *