“Drumul spre libertate” o nouă campanie a polițiștilor de la ANITP. Metoda Loverboy, cea mai des întâlnită metodă de trafic a fetelor pe rețelele de socializare.
În contextul semnificației pe care o au data de 30 iulie-Ziua Mondială de Luptă Împotriva Traficului de Persoane și pentru protejarea tinerilor de impactul deosebit de dăunător pe care îl are așa numita metodă de racolare Loverboy, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Monica, o tânără de 25 de ani, victimă a traficului de persoane, lansează Campania națională de prevenire a traficului de persoane: Drumul spre libertate .
Această campanie se bazează pe experiența reală a unei victime a traficului de persoane care a ales să-și împărtășească propria experiență pentru a fi o mărturie vie pentru alte tinere și pentru a inspira și alte vicitme să se alăture acestui demers.
”Stau pe balcon, beau o cafea, acasă. Am o viață plină. Sunt înconjurată de familie și prieteni minunați. Sunt liberă și fericită.
Dar nu am fost mereu așa.
Acum câțiva ani, am fost prinsă în capcana unui lover-boy.
Prinsă, da, fusesem victima perfectă: vulnerabilă, cu stima de sine jos de tot, destabilizată emoțional și financiar.
Și așa am ajuns să practic prostituția, mai mult fără voia mea. Câțiva ani de disociere, încărcată de vină și de rușine – aceste două sentimente care nu fac decât să ne îngroape și să ne blocheze. Fizic, nu îmi mai aparțineam. Corpul meu nu era al meu. Și mulți ani nu mi-am aparținut.
Până când am reușit să pun stop. Voiam altfel de viață. Și am reușit.
Drumul spre libertate este greu uneori, cu multă durere. Dar în fiecare zi știu că am făcut alegerea corectă.
Prin această campanie, doresc să transmit următorul mesaj: suntem puternice, ne putem depăși condiția. Avem forță vitală astfel încât să începem să pășim către libertate. Și în același timp, există instituții și organizații care sunt aici să ne ajute să găsim drumul spre libertate – relatează victima.
Campania ,, Drumul spre libertate,, reprezintă prima campanie națională derulată de o instituție publică din România în care mesajele și mărturiile sunt 100% autentice și reprezintă realitatea pe care a trait o tânăra de 25 de ani, care a fost vândută pentru sex în Spania, Elveția și Germania.
Campania se va desfășura pana în luna iulie 2024, în mediul online, pe cele 5 rețele de socializare ale A.N.I.T.P. și urmărește creșterea gradului de informare cu privire la riscurile și implicațiile traficului de persoane , în scopul adoptării unei conduite preventive care să permită evitarea pericolelor ce pot conduce la situații de exploatare.
Implicarea comunității în prezenta campanie de prevenire, poate conduce la crearea unei culturi de siguranță pentru copii și tineri
Pentru informarea și conștientizarea persoanelor vulnerabile cu privire la această problematică, campania va include mesaje de susținere, de încurajare a tinerelor fete, cea mai vulenerabilă categorie la traficul de persoane și informații clare și accesibile despre semnele și pericolele traficului, în special metoda Loverboy, prezentate de o fostă victimă a traficului.
În rândul publicului larg, campania va urmări conștientizarea cu privire la traficul de persoane, în special tineri, astfel încât persoanele să fie pregătite să identifice și să raporteze situațiile de risc către autorități.
De asemenea, implicarea comunității în prezenta campanie de prevenire, poate conduce la crearea unei culturi de siguranță pentru copii și tineri, în care aceștia să fie încurajați să ceară ajutor și să informeze autoritățile cu privire la orice situație periculoasă.
Metoda loverboy este modul prin care traficanții de persoane se folosesc de atașamentul emoțional al unei femei pentru a o convinge să se prostitueze, fiind una din cele mai des utilizate metode a traficanților când vine vorba de recrutarea și exploatarea sexuală a victimelor.
Metoda loverboy presupune crearea unei imagini de bărbat îndrăgostit care își dorește o relație de lungă durată cu victima sa. În urma aplicării diferitelor metode de constrângere acesta își motivează partenera să practice prostituția. De asemenea, în mod frecvent pentru a se apropia de victimă, recrutorii utilizează rețelele de socializare și intră în cercul de cunoștințe al victimei, urmărind să le câștige încrederea.
Totodată, existența traficului de persoane este în strânsă concordanță cu cererea tot mai mare a consumatorilor.
Clienții stimulează traficanții să caute noi victime care să le aducă câștiguri uriașe, iar în acest context facem precizarea că legislația română este printre puținele legislații de la nivel european care incriminează clienții atunci când aceștia utilizează serviciile unei victime a traficului de persoane.
A.N.I.T.P. desfășoară o intensă campanie de promovare a mesajelor antitrafic în mediul online
În vederea informării și prevenirii asupra acestui tip de racolare, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane desfășoară constant activități adresate elevilor, tinerilor din centrele de plasament și altor categorii de persoane vulnerabile.
Totodată, A.N.I.T.P. desfășoară o intensă campanie de promovare a mesajelor antitrafic în mediul online, pentru creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului, prin rețelele de socializare Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, TikTok și YouTube.
Potrivit polițiștilor de la ANIPT aceștia recomandă protejărea dumneavoastră sau a celor dragi . Iată câteva dintre recomandarile acestora:
- Nu vă încredeți orbește în promisiunile celorlalți privind câștiguri uriașe într-un timp scurt;
- Feriți-vă să acceptați întâlniri cu persoane cunoscute doar în mediul online, iar dacă totuși ați acceptat, alegeți un loc populat și spuneți cuiva de încredere unde și cu cine vă întâlniți.
- Păstrați legătura cu rudele, cu familia, indiferent de situație ;
- Stabiliți o parolă secretă cu cei de acasă pentru a semnala o situație de pericol;
- Faceți copii după actele de identitate și păstrați-le în locuri ascunse;
- Nu oferiți nimănui spre păstrare actele dumnevoastră de identitate;
- Nu oferiți parolele de socializare persoanelor din anturajul dumneavoastră;
Lasă un răspuns