Ion Doldurea: “Astăzi se împlinesc 527 de ani de atestare documentară a Romanaților”
Primarul municipiului Caracal, ne aduce aminte pe pagina personală de facebook că astăzi 1 august 2023, se împlinesc 527 de ani de atestare documentară a județului Romanați, singurul județ din spațiul românesc, continuator al unei forme administrative.
Iată în integralitate postarea edilului-șef caracalean ce a fost realizată în urmă cu câteva minute.
“La 1 august 1496 Romanați a fost atestat documentar ca singurul județ din spațiul românesc care este continuatorul unei forme administrative.
Îmi doresc ca astăzi fiecare dintre noi, locuitori pe aceste meleaguri, să simțim mândria de a aparține unor locuri cu o istorie străveche, cu tradiții și obiceiuri care ne fac să fim unici în peisajul cultural național.
Tot mai puțin se vorbește despre izvoarele istorice ale acestor locuri, despre faptul că la Reșca (Romanați) romanii au construit cel mai mare oraș din Dacia Sudică, Romula-Malva, capitala provinciei, care avea în jurul său un teritoriu municipal/colonial format din aproape 50 de localități printre care Caracal, Redea, Comanca, Deveselu, Gostavăț și Slăveni.
Puțini știu că la Grădinile-Romanați a fost descoperit cel mai vechi vas de lemn din România și Europa, cu o vechime de aproximativ 7000 de ani.
Puțin se vorbește despre Caracal ca oraș cu o veche și relevantă istorie, cu un patrimoniu cultural de invidiat în raport cu alte localități de aceeași mărime cu a orașului nostru.
Astăzi este o zi în care noi trebuie să vorbim mai mult și cu mândrie despre această bogăție inestimabilă pe care avem privilegiul să o avem ca locuitori ai Romanațiului” se arată în comunicat.
Lasă un răspuns