Ionuț Ivan, vicepreședintele CJ Olt și Florin Homorean, prefectul de Olt, au sărbătorit Ziua Imnului Național

Ionuț Ivan, vicepreședintele CJ Olt și Florin Homorean, prefectul de Olt, au sărbătorit Ziua Imnului Național.

Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări

cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

363985308_599222365710477_7087855059786230109_n
previous arrow
next arrow
Foto: PSD Olt

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Și în județul Olt, această zi, a fost sărbătorită la Prefectura, acolo unde Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt si Florin Homorean, prefectul județului, au fost amfitrionii evenimentului.
Pe pagina de facebook a PSD Olt a fost postată sărbătorirea evenimentului de oficialii județului.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *