,

Dr. Dragoș Năstase, noul director medical cu atribuții de manager al Spitalului Municipal Caracal

Dr. Dragoș Năstase, noul director medical cu atribuții de manager al Spitalului Municipal Caracal

Dr. Dragoș Năstase, noul director medical cu atribuții de manager al Spitalului Municipal Caracal.

Incepând de astăzi,  Dr. Dragoș Năstase, medic în cadrul secței ATI, este noul director medical al Spitalului Municipal Caracal cu atribuții de manager.

Medicul își dorește o mai bună organizare în cadrul Spitalului Municipal Caracal, dar și ca relația medic-pacient să fie una bazată pe empatie și respect.

“Am acceptat această funcție de director medical cu atribuții temporare de manager general pentru că îmi doresc o organizare bună în cadrul spitalului, dar și ca relația medic-pacient să fie bazată pe empatie și respect”, a declarat Dr. Dragoș Năstase.

Perioada grea prin care trece în aceste zile Spitalul Municipal Caracal este cauzată de efectuarea cât mai rapidă a contractului  cu cei de la Casa de Asigurări, plus că,  tot în acest timp, se așteaptă și acreditarea unității sanitare.

“Este o perioadă mai grea în care trebuie efectuat contractul cu Casa de Asigurări, în plus ne așteaptă și acreditarea unității sanitare, dar împreună cu echipa medicală și managerială sunt sigur că putem aduce o contribuție bună managementului sănătății în spital, iar lucrurile să funcționeze cât mai bine”, a mai adăugat actualul manager cu atribuții temporare.

Optimizarea activității medicale și o colaborare cât mai bună cu colegii, este obiectivul primordial pentru noul director medical

“Obiectivul este optimizarea activității medicale, creșterea satisfacției pacienților și o colaborare cât mai bună cu colegii mei, față de care voi fi mereu alături . Menționez că nu vreau să fiu privit ca un șef, ci ca un om de sprijin al lor”, ne-a declarat Dragoș Năstase, noul director medical cu atribuții de manager al Spitalului Municipal Caracal.

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

About Author

Alex Lorel

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua veniam.

Categories