,

Peste 17 km de străzi au fost reabilitate la Caracal prin programul de reabilitare a infrastructurii de apă și canal

Peste 17 km de străzi au fost reabilitate la Caracal prin programul de reabilitare a infrastructurii de apă și canal
Incă de anul trecut programul de reabilitare a infrastructurii de apă și canal a demarat în municipiul Caracal și a acoperit până în prezent 17 km de străzi.
Disconfortul  afost generat de aceste lucrări prin spargerea străzilor, iar locuitorii așteaptă ca lucrurile să se realizeze cât mai rapid posibil. Peste 17 km de străzi au fost reabilitate la Caracal
“Mulțumim cetățenilor care au înțeles că numai astfel pot beneficia ulterior de avantajele noilor tehnologii și siguranța alimentării cu apă a propriilor locuințe sau gospodării.

Se discută cu constructorii pentru ca lucrările să fie terminate la termenul stabilit

Urmărim îndeaproape stadiul lucrărilor și discutăm permanent cu constructorii pentru a ne asigura că vor închide lucrările la termenul stabilit și vor aduce străzile la stadiul de utilitate maximă astfel încât locuitorii din zonă și cei care tranzitează zona să se bucure de confortul binemeritat” a declarat Marian Doldurea, edilul-șef al Caracalului. 
De asemenea tot primarul a ținut să precizeze:

70 de ani, vechimea tronsoanelor  în ceea ce privește infrastructura de apă și canal 

”Avem o infrastructură de apă și canal învechită, cu tronsoane date în folosință acum 70 de ani, iar spargerea lor e doar o chestiune de timp.
Proiectul de reabilitare a acestei infrastructuri este o prioritate dacă dorim să nu ajungem ca în alte orașe, poate cel mai mediatizat este chiar Bucureștiul, unde mii de locuitori rămân frecvent săptămâni în șir fără apă și căldură urmare a defecțiunilor la infrastructura învechită a rețelei de canalizare sau de apă”.
Peste 17 km de străzi au fost reabilitate la Caracal. După învestirea ca și primar al Caracalului din 27 septembrie 2020, Marian Doldurea declara:

“Mi-aș dori ca municipiul Caracal să fie sigur, curat, civilizat, cu condiții de viață pe măsura așteptărilor locuitorilor săi”

“Am o mare responsabilitate față de toțI cetățenii orașului indiferent de opțiunea lor politică, având datoria morală de a le arăta tuturor că noi caracalenii putem împreună să facem din Caracal un oraș așa cum ni-l dorim cu toții; sigur, curat, civilizat, cu condiții de viață pe măsura așteptărilor locuitorilor săi.
Așa cum am spus de fiecare dată în aceste luni de când am decis să candidez la funcția de primar, voi fi alături oamenilor și voi discuta problemele comunității luând decizii împreună cu caracalenii” potrivit Gazeta Oltului. 

Despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

About Author

Alex Lorel

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua veniam.

Categories